الْفَارِسُ الْعَاشِقُ ...
أَنَا الْفَارِسُ الْعَاشِقُ زَمَانُهُ أُمْتَطَى صَهْوَةَ الْقَلَمِ وَعَلَى صَهِيلٍ شَوْقِي وَقَلْبِي الشَّعْرِ فِيكَ كَتَبْتُهُ ...
يُحَارُ الْقَلَمُ فِى وَصْفِهِ يَقُولُ أَتَحَارُ وَأَنْتَ مَنْ أَنْتَ فَدَعْ اَلفُؤاَدُ إذا فَسَيَقْرَأُ مَا هُوَ مَكْتُوبٌ بِأَرْكَانِهِ ...
خَطُّ الْمَشِيبِ مُفَرَّقِي وَنَسِيتُهُ وَكَيْفَ لِشَبِيبٍ مِثْلِي أَنْ يَعْشَقَ لَكِنَّهُ عَشْقَكَ اوْدَى بِى وَإِنْ أَنْكَرْتَهُ ...
وَعُمْرًا قَبْلَكَ مَا عَيَّشْتَهُ وَکأَنِّي عَيَّشْتُ لَكَ وَلِعِشْقِكَ أَنْتَظِرُهُ فَرَاحَ يَلْعَبُ بِى طُولَ الْأَمَلِ وَأَحْلَامِهِ ...
أَنْتَظِرُ عَلَى شَاطِئِ الْأَحْلَامِ وَانًا عَالَقَ مَا بَيْنَ نَارَيْنِ الِاشْتِيَاقِ وَلَوْعَاتِهِ وَلَيَالَى السَّهْدِ وَأَنَاتِهِ ...
أَتَنَاسَى كُلُّ أَوْجَاعِي بِطَيْفِكَ وَلِقَاءِهِ وَأَكْتُبُ أَشْوَاقَى عَسَى تَعْلَمُ حَالَ عَاشِقِكَ مِنْ هَمْسِهِ ...
لَسْتَ بِنَادِمٍ وَإِنْ كُنْتَ بِعِشْقِهِ مُعَذَّبٌ وَإِنْ عُدْتَ مِنْ جَدِيدٍ عَشَقْتُهُ أُخْرَى وَمَا أَرَدْتُ غَيْرَهُ ...
عِشْقُهُ كَضَوْءِ الشَّمْسِ لَايُمْكِنُ لِي إِخْفَاؤُهُ وَإِنْ فَعَلَتْ تَنْطِقُ الْعُيُونُ مِنِّي وَالشَّعْرُ دُونَ وَعْيِهِ ...
ذَهَبْتُ لِلطَّبِيبِ أَشْكُو لَهُ دَائِى وَكُنْتُ أَعْلَمُ أَنَّهُ لَا يَمْلِكُ دَوَائَهُ وَدَوَاءَ الْقَلْبِ بِيَدِ مَنْ تَمَلَّكَ وَتِينِهِ ...
قَالَ أَمَاذَلْتَ تَعْشَقُ قُلْتُ هُوَ وَطَنٌ بِعُمْقِي وَجَعَلْتُ الْأَضْلَاعُ لَهُ سِيَاجٌ وَمَا حَيِيتُ بِشِعْرِي أَذْكُرُهُ ...
فَلَا تَسْأَلْ مَتَى أَحْبَبْتُكَ فَقَدْ جَهِلْتَ وَقْتَهُ وَلَا تَسْأَلْ عَنْ شَوْقِي فَيَضِيعُ مِنِّي الزَّمَانَ بِوَصْفِهِ ...
(فَارِسُ الْقَلَمِ)
بِقَلَمَيْ / رَمَضَانَ الشَّافِعِىِّ
TOTUL O DILEMÃ, TOTUL RELATIV....Flori Gombos ..
TOTUL O DILEMĂ, TOTUL RELATIV Reperul nostalgiei dezlănțuie uneori focuri ucigătoare, ce duc vasul la scufundare. Probleme retorice se închid într-un nod de lacrimi în gât, să te renegi, să te simți incompatibil cu lumea ta, să te rupi de ea, căutând și trudind la a găsi un punct de compatibilitate. Începe să te guverneze, nu ura, ci diferența. Înțelegi că pot fi și lovituri mult mai grele decât cele pe care le-ai primit deja. Șovăi, dar te crezi o uzină cu multe mașinării, care se vor activa la nevoie. Într-un peisaj nocturn, începi să lucrezi la ambarcațiunea salvării, adăugând mereu câte o velă. Ai vrea să fie ultima noapte a singurătății. Cum? Fie părăsești acest tărâm, și așa bolnăvicios, fie cineva apare și-ți flutură drapelul prieteniei sau iubirii, dar pe care îl vei privi - o vreme cel puțin - cu suspiciune. Te vei hrăni ca o pasăre migratoare, care nu se mai întoarce la locul de unde a plecat. Vei rămâne ca un mesager cu reflexe răsfirate pe deasupra ochilor strălucitori...

تعليقات